Victorie spectaculoasă în inferioritate numerică! Andrei Dinu: „Mă simt foarte bine aici”

Băieții noștri au obținut o victorie spectaculoasă, scor 5-3, în fața formației FC Voluntari II, în etapa a 10-a din Liga a III-a, Seria 5. Deși am rămas în inferioritate numerică încă din primele minute și am fost conduși, am demonstrat caracter, am marcat de cinci ori și am obținut trei puncte importante!

Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru echipa noastră. Constantin a fost eliminat direct, iar oaspeții au profitat de începutul dificil și au deschis scorul în primele minute ale întâlnirii. În ciuda acestui moment, băieții noștri au reacționat excelent, iar schimbarea sistemului de joc a dat roade.

În minutul 9, Dinu a scăpat singur cu portarul advers, i-a pasat lui Iosofache, iar acesta a restabilit egalitatea, nu fără emoții. Doar trei minute mai târziu, am trecut în avantaj! Mizdrescu a executat excelent un corner, iar Dinu a înscris cu o lovitură de cap pentru 2-1.

În minutul 20, Freeman a mărit avantajul echipei noastre cu un șut superb, direct la vinclu, reușind astfel primul său gol în România. Din păcate, o nouă relaxare în defensivă le-a permis oaspeților să reducă diferența cu un șut de la distanță, iar la pauză am intrat cu avantaj minim, 3-2.

Am început bine și repriza secundă, iar în minutul 47 am lovit din nou! Dinu a urmărit o minge care părea pierdută, a driblat un adversar și i-a oferit o nouă pasă decisivă lui Iosofache, care a finalizat excelent pentru 4-2.

Voluntari II a profitat ulterior de o nesincronizare în apărarea noastră și s-a apropiat din nou la un singur gol, însă băieții noștri au continuat să lupte. În minutul 79, Andrei Dinu a primit o pasă perfectă și, rămas singur cu portarul, a trimis pe colțul lung, stabilind scorul final, 5-3!

A fost o victorie obținută printr-un efort colectiv remarcabil, într-un meci în care echipa noastră a jucat în inferioritate numerică aproape pe toată durata întâlnirii și a găsit resursele necesare pentru a marca de cinci ori.

Echipa de start: Stanciu (c) – Constantin, Benkhelifa, Grigore, Erdogan, Căvescu, Mănăilă, Mizdrescu, Dinu, Iosofache, Freeman.

Au mai intrat: Stoican, Anghel, Lobonț, Florescu și Băiașu.

La finalul partidei, am stat de vorbă cu Andrei Dinu, omul meciului, care a contribuit decisiv la victorie cu două goluri și două pase decisive.

„A fost un meci atipic, pentru că în minutul 3 era deja 0-1 și aveam un jucător mai puțin. Ne-am mobilizat, însă, și am reușit să înscriem de cinci ori. Echipa a jucat bine. Mă simt foarte bine aici și simt că este un mediu bun, în care pot să mă dezvolt. Atât eu, cât și echipa jucăm din ce în ce mai bine. Sunt foarte fericit că am reușit să dau două goluri și să-mi ajut echipa. Sper să joc din ce în ce mai bine și să ajung cât mai sus.”

Cele trei puncte ne consolidează poziția în clasament. Dunărea Giurgiu ocupă locul al treilea, la egalitate de puncte cu formația aflată pe poziția secundă.

Felicitări întregii echipe pentru luptă, determinare și această victorie importantă!

Hai, Dunărea Giurgiu!

Vezi mai mult